indispuneverb
in-dis-pu-ne
Definiții
verb tranzitiv
1A provoca cuiva o stare de nemulțumire, de iritare sau de supărare; a enerva, a supăra.
„Vremea ploioasă mă indispune întotdeauna."
verb reflexiv
2A deveni nemulțumit, iritat sau supărat; a se supăra, a se enerva.
„S-a indispus când a aflat că nu a fost invitat la petrecere."
Gramatică
Verb de conjugarea a III-a (indispun, indispui, indispune, indispunem, indispuneți, indispun). Participiul: indispus. Gerunziu: indispunând. Imperfect: indispuneam.
Expresii și locuțiuni
a fi indispus — a fi într-o stare proastă de dispoziție, a fi supărat sau iritat
Etimologie
Din franceză indisposer, după latină disponere (a aranja) cu prefixul in-.
Se scrie corect: Se scrie cu 'i' la început și cu 's' după 'n': indispune, nu 'indispune' cu 'z' sau 'indispune' cu 'ș'.