orientaverb
o-ri-en-ta
Definiții
verb tranzitiv
1A stabili poziția cuiva sau a ceva în raport cu punctele cardinale sau cu un reper.
„Trebuie să ne orientăm cu busola înainte să pornim la drum."
verb tranzitiv
2A îndruma, a călăuzi pe cineva într-o anumită direcție sau activitate.
„Profesorul i-a orientat pe elevi către studiul științelor."
verb reflexiv
3A-și găsi direcția, a se descurca într-un loc sau într-o situație.
„M-am orientat repede în noul oraș."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. Participiul: orientat. Gerunziu: orientând. Imperfect: orientam, orientai, orienta etc. Conjugare regulată.
Expresii și locuțiuni
a se orienta în teren — a-și găsi drumul folosind repere sau instrumente
a orienta pe cineva — a da sfaturi sau indicații pentru o alegere
Etimologie
Din franceză orienter, italiană orientare, latină oriens (răsărit).
Se scrie corect: Se scrie cu 'o' la început, nu 'ua' – greșit: 'uarenta'. Atenție la diftongul 'ia' din final: orienta, nu oriente.