încolțiverb
în-col-ți
Definiții
verb intranzitiv
1Despre plante: a începe să crească, a răsări din pământ (despre semințe, muguri).
„Semințele au încolțit după ploaie."
verb tranzitiv
2A înconjura pe cineva din toate părțile, a încercui pentru a prinde sau a ataca.
„Vânătorii au încolțit mistrețul în pădure."
verb tranzitiv (figurat)
3A pune cuiva întrebări insistente sau a exercita presiuni pentru a obține un răspuns sau o decizie.
„Jurnaliștii l-au încolțit pe ministru cu întrebări incomode."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. La infinitiv: a încolți. Participiu: încolțit. Gerunziu: încolțind. Conjugare prezent: eu încolțesc, tu încolțești, el/ea încolțește, noi încolțim, voi încolțiți, ei/ele încolțesc.
Expresii și locuțiuni
a-i încolți o idee — a-i veni o idee, a începe să gândească la ceva
Etimologie
Din latină *incolcire (a înțepa, a împunge), prin intermediul slavului sau direct din latină, cu sensul inițial de 'a prinde rădăcini'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' la început și cu 'ț' înainte de 'i': încolți. Nu confunda cu 'încolți' (verb) și 'încolțit' (participiu).