Definiții
verb tranzitiv
1A face să prindă rădăcini; a planta astfel încât să se fixeze în pământ.
„Grădinarul a înrădăcinat butașii în ghivece."
verb reflexiv
2A prinde rădăcini; a se fixa într-un loc, a se stabili definitiv.
„Copacul s-a înrădăcinat adânc în pământ."
verb reflexiv figurat
3A se statornici, a se adânci în conștiința sau în obiceiurile cuiva.
„Superstițiile s-au înrădăcinat în tradiția populară."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La infinitiv lung: înrădăcinare. Participiu: înrădăcinat. Conjugare: eu înrădăcinez, tu înrădăcinezi, el înrădăcinează.