țipaverb
ți-pa
Definiții
verb intranzitiv
1a scoate un strigăt puternic și ascuțit, de obicei din cauza unei emoții puternice (durere, frică, bucurie) sau pentru a chema pe cineva
„A început să țipe de durere când și-a scrântit piciorul."
verb intranzitiv
2a vorbi cu voce tare, a striga la cineva, de obicei din supărare sau pentru a atrage atenția
„Nu mai țipa la mine, te aud perfect!"
Gramatică
Verb de conjugarea I, persoana a III-a singular la prezent: țipă. Participiul: țipat. Gerunziul: țipând. Imperativ: țipă (singular), țipați (plural).
Expresii și locuțiuni
a țipa ca din gură de șarpe — a striga foarte tare, disperat
a țipa în gura mare — a striga cât îl ține gura, fără reținere
Etimologie
Din latină populară *tīpāre, de origine onomatopeică, imitând sunetul strigătului.
Se scrie corect: Se scrie cu â (nu cu î) după consoana ț: țipa, țipăt. Atenție la forma de persoana a III-a: el/ea țipă (cu ă), nu țipa.