strigaverb
stri-ga
Definiții
verb intranzitiv
1A vorbi cu voce tare, a ridica tonul pentru a fi auzit de departe sau pentru a atrage atenția.
„Nu mai striga atât de tare, te aud perfect."
verb tranzitiv
2A rosti ceva cu voce puternică, a chema pe cineva strigându-i numele.
„L-a strigat pe fratele său să vină la masă."
verb intranzitiv
3A protesta sau a cere ceva cu insistență, adesea în grup.
„Mulțimea striga pentru dreptate în fața primăriei."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La prezent, indicativ: eu strig, tu strigi, el/ea strigă, noi strigăm, voi strigați, ei/ele strigă. La perfect compus: am strigat. Participiul: strigat. Gerunziu: strigând.
Expresii și locuțiuni
a striga în gura mare — a vorbi sau a țipa foarte tare, fără reținere
a striga după ajutor — a cere ajutor cu voce tare, în situații de pericol
a striga la cineva — a certa pe cineva cu voce ridicată
Etimologie
Din latină *strigare, derivat din strigilis (răzuitoare), cu sensul de a scoate sunete ascuțite.
Se scrie corect: Se scrie 'striga', nu 'striga' cu 'â' sau 'striga' cu 'i' dublu. Atenție la conjugare: 'eu strig', nu 'eu strigă'.