schelălăiverb
sche-lă-lăi
Definiții
verb intranzitiv
1A scoate sunete ascuțite și prelungi, caracteristice câinilor când sunt speriați, dureri sau în semn de plâns; a urla, a văita.
„Câinele a început să schelălăie când a auzit tunetul."
verb intranzitiv (figurat)
2A se văita, a se plânge insistent și plângăcios (despre oameni).
„Nu mai schelălâi atâta pentru o notă mică!"
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu schelălăi, tu schelălăi, el schelălăie, noi schelălăim, voi schelălăiți, ei schelălăie. Participiu: schelălăit. Gerunziu: schelălăind.
Expresii și locuțiuni
a schelălăi ca un câine — a urla sau a se văita într-un mod jalnic, asemenea unui câine
Etimologie
Formație onomatopeică, imitând sunetul scos de câini.
Se scrie corect: Se scrie cu 'sche' la început, nu 'che' sau 'șche'. Atenție la diacritice: schelălăi, nu schelalai.