reconfortaverb
re-con-for-ta
Definiții
verb tranzitiv
1a aduce cuiva liniște sufletească, a alina o durere sau o suferință morală; a încuraja, a întări moralul
„Vorbele ei blânde l-au reconfortat după pierderea suferită."
verb tranzitiv
2a reda cuiva puterile fizice, a întări, a revigora
„O cană de ceai fierbinte l-a reconfortat după drumul lung."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La perfectul simplu: reconfortai, reconfortași, reconfortă. Participiul: reconfortat. Gerunziu: reconfortând.
Expresii și locuțiuni
a se reconforta — a-și recăpăta liniștea sau puterile
Etimologie
Din franceză réconforter, care provine din latină populară reconfortare, format din re- + confortare (a întări).
Se scrie corect: Se scrie cu 're' la început, nu 'ră' – reconforta, nu răconforta. Atenție la grupul 'con' – nu 'com'.