înspăimântaverb
în-spăi-mân-ta
Definiții
verb tranzitiv
1A provoca cuiva o stare de teamă puternică, de spaimă; a speria, a înfricoșa.
„Tunetul puternic a înspăimântat copilul."
verb reflexiv
2A simți o teamă puternică; a se speria, a se înfricoșa.
„S-a înspăimântat când a văzut șarpele."
Gramatică
Verb de conjugarea I, cu sufixul -a. La perfectul compus: am înspăimântat, ai înspăimântat etc. Participiul: înspăimântat. Gerunziu: înspăimântând.
Expresii și locuțiuni
a înspăimânta pe cineva cu vorba — a speria pe cineva prin amenințări sau povești înfricoșătoare
Etimologie
Din latină *exspaventare, derivat din spaventare (a speria), influențat de spaimă.
Se scrie corect: Se scrie cu â după spăi, nu cu î: înspăimânta (nu înspăimînta). Atenție la grupul 'spăi' și la 'mân' cu â.