înjuraverb
în-ju-ra
Definiții
verb tranzitiv
1A rosti cuvinte jignitoare sau blesteme la adresa cuiva; a ocărî.
„Nu îl înjura pe colegul tău chiar dacă te-a supărat."
verb reflexiv
2A rosti blesteme sau cuvinte obscene împotriva propriei persoane sau a altora, de obicei din mânie sau disperare.
„Se înjura singur că a pierdut autobuzul."
Gramatică
Verb de conjugarea I, tipul a (a înjura). Participiul: înjurat. Gerunziu: înjurând. Imperativ: înjură (singular), înjurați (plural).
Expresii și locuțiuni
a înjura de mama focului — a înjura foarte tare, cu multă furie
a înjura pe cineva în gând — a blestema pe cineva în sinea lui, fără să spună cu voce tare
Etimologie
Din latină iniuriare (a face nedreptate, a jigni), prin intermediul slavonei sau direct din latină.
Se scrie corect: Se scrie cu „î” la început și cu „j” după „n”, nu „injura” (fără „î”) și nu „înjurra” (cu dublu „r”).