defăimaverb
de-fă-i-ma
Definiții
verb tranzitiv
1a vorbi de rău pe cineva, a aduce acuzații neîntemeiate sau a răspândi zvonuri care dăunează reputației cuiva; a denigra, a calomnia.
„Nu este corect să-ți defăimezi colegul doar pentru că ai pierdut concursul."
Gramatică
Conjugare: a defăima (verb de conjugarea I). Forme: eu defăimez, tu defăimezi, el/ea defăimează, noi defăimăm, voi defăimați, ei/ele defăimează. Participiu: defăimat. Gerunziu: defăimând.
Expresii și locuțiuni
a-și defăima aproapele — a vorbi de rău despre cineva apropiat, de obicei fără temei
Etimologie
Din slavonă (a defăima), probabil prin intermediul greacă veche sau slavă veche, cu sensul de 'a vorbi de rău'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ă' după 'f', nu 'defaime' sau 'defăima' cu 'î' – forma corectă este 'defăima'.