blestemaverb
bles-te-ma
Definiții
verb tranzitiv
1A chema răul asupra cuiva sau a ceva; a invoca nenorociri, rele asupra cuiva.
„Bătrâna l-a blestemat pe hoț să nu aibă parte de liniște."
verb intranzitiv
2A rosti cuvinte de ocară, a înjura, a impreca.
„El blestema în timp ce repara mașina stricată."
Gramatică
Conjugare: a blestema (verbul I). Participiu: blestemat. Gerunziu: blestemând. Imperfect: blestemam, blestemai, blestema etc. Perfect simplu: blestemai, blestemași, blestemă.
Expresii și locuțiuni
a blestema ziua — a-și exprima nemulțumirea profundă față de o zi sau o situație
blestemul mamei — blestemul rostit de mamă, considerat foarte puternic în tradiția populară
Etimologie
Din slavă (veche) blestemati, probabil prin intermediul slavonei.
Se scrie corect: Se scrie cu 'e' după 'b' și cu 'e' după 't': blestema, nu 'blistima' sau 'blăstăma'.