împungeverb
îm-pun-ge
Definiții
verb tranzitiv
1A împinge cu vârful unui obiect ascuțit (cuțit, corn, ac etc.) în ceva sau cineva; a înțepa.
„Taurul a încercat să împungă cu coarnele gardul."
verb tranzitiv
2A împinge ușor pe cineva cu cotul sau cu mâna pentru a-i atrage atenția.
„Maria l-a împuns pe coleg ca să-i arate răspunsul."
Gramatică
Verb de conjugarea a III-a (împung, împungi, împunge, împungem, împungeți, împung). Participiul: împuns. Gerunziu: împungând.
Expresii și locuțiuni
a împunge pe cineva la ochi — a reproșa cuiva ceva, a-i aminti de o greșeală.
Etimologie
Din latină *impungere, din in- + pungere (a înțepa).
Se scrie corect: Se scrie cu â după m: împunge, nu 'impunge' sau 'împunge' cu altă literă.