horcăniverb
hor-că-ni
Definiții
verb intranzitiv
1A scoate un sunet răgușit și sacadat, asemănător unui horcăit, de obicei în timpul respirației grele sau în agonie.
„Bolnavul horcănea în pat, iar medicii nu mai puteau face nimic."
verb intranzitiv
2A produce un zgomot gutural, ca un răget sau un mârâit, în semn de amenințare sau de furie.
„Câinele horcăni la străin, arătându-și colții."
Gramatică
Plural
horcănesc (la persoana a III-a plural)
Verb de conjugarea a IV-a, cu sufixul -ni. Forme: eu horcănesc, tu horcănești, el/ea horcănește, noi horcănim, voi horcăniți, ei/ele horcănesc. Participiul: horcănit. Gerunziul: horcănind.
Expresii și locuțiuni
a horcăi (variantă) — A scoate sunete răgușite în timpul respirației, mai ales în somn sau în stare de inconștiență.
Etimologie
Probabil de origine onomatopeică, imitând sunetul respirației grele sau al răgușelii.
Se scrie corect: Se scrie cu 'h' la început și cu 'ă' după 'r': horcăni. Nu confunda cu 'hârcăni' (variantă regională) sau 'horcăi' (formă mai veche).