dojeniverb
do-je-ni
Definiții
verb tranzitiv
1A mustra pe cineva cu severitate, dar fără duritate, pentru o greșeală sau o abatere; a certa.
„Mama l-a dojenit pe copil pentru că a spart vaza."
verb tranzitiv
2A atrage atenția cuiva asupra unei greșeli, într-un mod blând sau părintesc.
„Profesorul l-a dojenit pe elev pentru că nu și-a făcut tema."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. La perfect simplu: dojenii, dojeniși, dojeni. Participiul: dojenit. Gerunziu: dojenind.
Expresii și locuțiuni
a dojeni cu blândețe — a mustra ușor, fără asprime
Etimologie
Din slavă (veche) *dojeniti, probabil înrudit cu 'a jena' (a chinui) sau din bulgară dojenja.
Se scrie corect: Se scrie cu 'j', nu cu 'g' sau 'ge'. Atenție la forma de perfect simplu: 'el dojeni' (nu 'dojenii' pentru persoana a III-a).