dărmaverb
dăr-ma
Definiții
verb tranzitiv
1a face să cadă, a demola, a distruge (o construcție, un zid etc.)
„Muncitorii au dărâmat vechea clădire pentru a construi un parc."
verb tranzitiv
2a sfărâma, a fărâmița (ceva solid)
„Copilul a dărâmat prăjitura în firimituri."
verb reflexiv
3a se prăbuși, a cădea (despre construcții)
„Zidul s-a dărâmat din cauza cutremurului."
Gramatică
Verb de conjugarea I, infinitiv lung: dărâmare. Forme: eu dărâm, tu dărâmi, el/ea dărâmă, noi dărâmăm, voi dărâmați, ei/ele dărâmă. Participiu: dărâmat. Gerunziu: dărâmând.
Expresii și locuțiuni
a dărâma cu vorba — a convinge pe cineva, a-l face să renunțe la o idee
a se dărâma de râs — a râde în hohote, a se prăpădi de râs
Etimologie
Din latină *deramare, derivat din ramus (ramură), cu sensul de a rupe ramurile, apoi a demola.
Se scrie corect: Se scrie cu â după d, nu cu î: dărâma, nu dîrâma. Atenție la forma de persoana a III-a singular: el dărâmă (cu ă final), nu dărâmă cu â.