cuminteadjectiv
cu-min-te
Definiții
adjectiv
1Care se poartă bine, ascultător, liniștit (despre copii sau animale); care nu face prostii.
„Elevul cuminte a fost lăudat de învățătoare."
adjectiv
2Care este chibzuit, înțelept, cumpătat în purtare și vorbire.
„Bătrânul era un om cuminte, mereu dădea sfaturi bune."
Gramatică
Articulat
cumintele (rar, pentru persoane)
Adjectiv cu patru forme flexionare: cuminte (masc./fem. sg.), cuminți (pl.); se acordă în gen și număr cu substantivul. Grad de comparație: mai cuminte, cel mai cuminte.
Expresii și locuțiuni
a fi cuminte — a se comporta bine, a asculta de reguli
a se face cuminte — a deveni ascultător, a se potoli
Etimologie
Din latină *comminis* (împreună, comun) sau din slavă *kumintŭ*, cu sensul de 'înțelept, chibzuit'.
Se scrie corect: Se scrie 'cuminte', nu 'cuminte' sau 'cuminte' (greșeli frecvente: 'cuminte' cu 'i' în plus). Atenție la plural: 'cuminți', nu 'cuminte'.