vălăcăiverb
vă-lă-căi
Definiții
verb intranzitiv
1a se tăvăli, a se rostogoli pe jos, de obicei în semn de durere sau de disperare
„Femeia se vălăcăia pe pământ plângând după fiul pierdut."
verb reflexiv
2a se zvârcoli, a se frământa (în pat, pe iarbă etc.)
„Copilul se vălăcăia în nisip de bucurie."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, cu forme reflexive și intranzitive. Participiul: vălăcăit. Gerunziu: vălăcăind.
Antonime
a se liniștia sta locului
Expresii și locuțiuni
a se vălăcăi de durere — a se tăvăli pe jos din cauza unei dureri fizice sau sufletești
Etimologie
Probabil de origine expresivă, legat de „văl” (înveliș) sau de mișcarea de rostogolire.
Se scrie corect: Se scrie cu „ă” după „v” și cu „ă” înainte de „i”: vălăcăi. Nu confunda cu „vălătuci” (a se ghemui).