țuțuraverb
țu-țu-ra
Definiții
verb
1A se legăna sau a se balansa într-o parte și în alta, de obicei cu un obiect sau o persoană pe ceva suspendat.
„Copilul se țuțura pe leagănul din parc."
Gramatică
Verb de conjugarea I, intranzitiv sau reflexiv (a se țuțura). Forme: eu țuțur, tu țuțuri, el țuțură, noi țuțurăm, voi țuțurați, ei țuțură.
Expresii și locuțiuni
a se țuțura pe picioare — a se clătina, a nu sta ferm pe picioare
Etimologie
Cuvânt expresiv, probabil de origine onomatopeică, legat de mișcarea de balansare.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' la început și cu 'u' după 'ț', nu 'țutura' sau 'țuțura' cu 'z'.