ronțăiverb
ron-țăi
Definiții
verb tranzitiv
1A mânca ceva tare sau crocant, producând un zgomot caracteristic, de obicei în mod repetat și cu plăcere.
„Iepurele ronțăie un morcov proaspăt."
verb intranzitiv
2A face un zgomot ușor și sacadat, asemănător cu cel produs de mestecatul alimentelor tari.
„Șoarecele ronțăie în perete toată noaptea."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu ronțăi, tu ronțăi, el ronțăie, noi ronțăim, voi ronțăiți, ei ronțăie. Participiu: ronțăit. Gerunziu: ronțăind.
Expresii și locuțiuni
a ronțăi ceva în gând — a frământa o idee, a se gândi insistent la ceva
Etimologie
Probabil formație onomatopeică, imitând zgomotul mestecatului.
Se scrie corect: Se scrie cu â (nu cu î) după ronț-, deoarece este un cuvânt cu rădăcină onomatopeică. Nu confunda cu 'ronțăie' (forma corectă la persoana a III-a singular) și 'ronțăi' (infinitiv sau persoana I/II).