crănțăniverb
crăn-ță-ni
Definiții
verb intranzitiv
1A scoate un sunet ascuțit și scurt, ca o scrâșnire sau un trosnet ușor (adesea despre dinți sau obiecte care se freacă).
„Din cauza frigului, îi crănțăneau dinții."
verb intranzitiv
2A produce un zgomot sec și repetat, ca de ceva ce se rupe sau se sfărâmă.
„Gheața crănțănea sub pașii noștri."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu crănțănesc, tu crănțănești, el crănțănește, noi crănțănim, voi crănțăniți, ei crănțănesc. Participiu: crănțănit. Gerunziu: crănțănind.
Expresii și locuțiuni
a-i crănțăni dinții — a-și scrâșni dinții de furie sau de durere
Etimologie
Probabil formație onomatopeică, imitând sunetul descris.
Se scrie corect: Se scrie crănțăni, cu ă și â, nu crânțăni sau crănțâni.