necuvântătorsubstantiv
ne-cu-vân-tă-tor
Definiții
substantiv masculin
1Ființă lipsită de vorbire, în special animal.
„Omul este superior necuvântătoarelor prin rațiune."
adjectiv
2Care nu are capacitatea de a vorbi; mut.
„În poveste, calul necuvântător înțelegea tot ce-i spunea stăpânul."
Gramatică
Adjectivul se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat (ex: ființă necuvântătoare).
Expresii și locuțiuni
frate cu necuvântătoarele — Persoană care trăiește în armonie cu animalele sau care le iubește mult.
Etimologie
Format din prefixul „ne-” + „cuvântător”, derivat din „cuvânt” (din slavonă sau latină populară).
Se scrie corect: Se scrie cu „ă” după „v” și cu „â” în „cuvântător”: necuvântător, nu necuvîntător.