morocăniverb
mo-ro-că-ni
Definiții
verb intranzitiv
1A vorbi singur, cu glas scăzut, exprimând nemulțumire sau supărare; a bombăni, a cârti.
„Bunicul stătea în fotoliu și morocănea ceva despre vreme."
verb tranzitiv
2A rosti cuvinte de nemulțumire, în surdină, împotriva cuiva sau a ceva.
„El morocănea mereu că nu are timp suficient."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu morocănesc, tu morocănești, el/ea morocănește, noi morocănim, voi morocăniți, ei/ele morocănesc. Participiul: morocănit. Gerunziu: morocănind.
Expresii și locuțiuni
a morocăni în barbă — a-și exprima nemulțumirea în șoaptă, fără să fie auzit clar
Etimologie
Probabil de origine expresivă, din morocănos (derivat din morocăneală).
Se scrie corect: Se scrie cu â după c, nu cu î: morocăni (nu morocîni). Atenție la accent: morocăní.