îndrugaverb
în-dru-ga
Definiții
verb tranzitiv
1A spune sau a povesti lucruri fără noimă, a vorbi incoerent sau a născoci.
„Bătrânul îndruga povești despre vremuri apuse."
verb tranzitiv
2A începe să spună ceva, a da drumul unui fir de vorbă, adesea cu sensul de a vorbi mult și fără rost.
„Nu mai îndruga verzi și uscate, spune direct ce ai de spus!"
Gramatică
Plural
îndrugăm (indicativ prezent, persoana 1 plural)
Verb de conjugarea I, cu sufixul -a. Forme: eu îndrug, tu îndrugi, el îndrugă, noi îndrugăm, voi îndrugați, ei îndrugă. Participiul: îndrugat. Gerunziu: îndrugând. Imperfect: îndrugam. Perfect compus: am îndrugat.
Expresii și locuțiuni
a îndruga verzi și uscate — a spune lucruri fără sens, a vorbi aiurea
Etimologie
Probabil de la latinescul *indrugare, format din in- + drugare (a vorbi), cu influență slavă sau onomatopeică.
Se scrie corect: Se scrie cu â după n: îndruga, nu 'indruga' sau 'îndruca'. Atenție la diacritice: îndruga, nu 'indruga'.