încuiaverb
în-cu-ia
Definiții
verb tranzitiv
1A închide o ușă, o fereastră sau un alt obiect cu cheia sau cu un mecanism de închidere.
„Am încuiat ușa de la intrare înainte de a pleca."
verb reflexiv
2A se închide pe dinăuntru, a se izola într-o încăpere.
„S-a încuiat în cameră ca să învețe."
verb tranzitiv (figurat)
3A pune pe cineva în imposibilitatea de a acționa sau de a se mișca, a bloca.
„Încuietoarea s-a blocat și ne-a încuiat înăuntru."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Conjugare: eu încui, tu încui, el/ea încuie, noi încuiam, voi încuiați, ei/ele încuie. Participiu: încuiat. Gerunziu: încuind.
Expresii și locuțiuni
a încuia pe cineva — a închide pe cineva într-o încăpere, a-l priva de libertate
a i se încuia gura — a rămâne mut, a nu mai putea vorbi
Etimologie
Din latină *inclavare, derivat din clavus (cui, cheie).
Se scrie corect: Se scrie cu „î” la început și cu „ia” la final, nu „încuie” la infinitiv. Greșeală frecventă: „încuia” scris „încuie” (forma de persoana a III-a singular).