dușmănescverb
duș-mă-nesc
Definiții
verb tranzitiv
1a urî pe cineva, a-i purta dușmănie, a fi dușman cu cineva
„El își dușmănește colegul pentru că i-a luat locul în echipă."
Gramatică
Verbul se conjugă la persoana I singular, indicativ prezent: eu dușmănesc, tu dușmănești, el/ea dușmănește. Este un verb de conjugarea a IV-a, cu sufixul -esc.
Expresii și locuțiuni
a-și dușmăni viața — a-și face rău singur, a trăi în conflict cu sine
Etimologie
Din slavă veche dušmaninŭ, prin intermediul grecescului dusmanos, cu sensul de 'inamic'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ș' după 'u', nu 'dușmănesc' cu 'ș' și 'ă' corect; atenție la forma de plural: 'dușmănim' (nu 'dușmănim' cu 'e' la final).