drăcuiverb
dră-cu-i
Definiții
verb tranzitiv
1A certa pe cineva cu asprime, folosind cuvinte urâte sau înjurături; a ocărî.
„Bunica l-a drăcuit pe băiat pentru că a spart geamul."
verb reflexiv
2A se înfuria, a se enerva, a vorbi urât de necaz.
„S-a drăcuit singur când a văzut că a pierdut autobuzul."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a citi). Forme: eu drăcuiesc, tu drăcuiești, el drăcuiește; participiul: drăcuit. Se folosește adesea cu sens peiorativ.
Expresii și locuțiuni
a drăcui pe cineva — a certa pe cineva cu înjurături
Etimologie
Derivat din substantivul „drac” (cu sensul de diavol), cu sufixul verbal „-ui”.
Se scrie corect: Se scrie cu „ă” după „d” și cu „ui” la final: drăcui, nu „dracui” sau „drăcui” cu altă formă.