bubuiverb
bu-bu-i
Definiții
verb intranzitiv
1A produce un sunet puternic, surd și prelungit, ca o bubuitură; a răsuna cu zgomot.
„Tunetul bubuie în depărtare."
verb intranzitiv
2A răsuna cu ecou, a face să se audă un zgomot asurzitor.
„Bubuitul valurilor se auzea de la mal."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a bubui). Forme: eu bubuiesc, tu bubuiești, el bubuie, noi bubuim, voi bubuiți, ei bubuiesc. Participiul: bubuit. Gerunziu: bubuind.
Expresii și locuțiuni
a-i bubui inima — a-i bate inima puternic, de emoție sau de frică
Etimologie
Formație onomatopeică, imitând zgomotul produs de o explozie sau de tunet.
Se scrie corect: Se scrie cu doi de 'u' la început: bubui, nu 'bubui' cu un singur 'u'. Atenție la forma de persoana a III-a: 'el bubuie' (nu 'bubuiește' în mod curent, deși este corect).