susuraverb
su-su-ra
Definiții
verb intranzitiv
1A produce un sunet lin, monoton și plăcut, asemănător cu cel al apei curgătoare sau al frunzelor mișcate de vânt.
„Pârâul susură printre pietre."
Gramatică
Verb de conjugarea I, intranzitiv. Se conjugă: eu susur, tu susuri, el susură, noi susurăm, voi susurați, ei susură. Participiul: susurat.
Expresii și locuțiuni
a susura ca un izvor — a produce un sunet lin și continuu, ca apa curgătoare
Etimologie
Din latină susurrare, probabil de origine onomatopeică.
Se scrie corect: Se scrie cu 's' la început și cu 'u' după fiecare 's': susura, nu 'sussura' sau 'susura' cu 'ș'.