1Care urlează, care scoate urlete (despre animale sau, figurat, despre vânt, furtună etc.).
„Lupii urlători se auzeau în noapte."
adjectiv
2Care produce un zgomot puternic și prelung, asemănător unui urlet.
„Vântul urlător bătea prin copaci."
Gramatică
Gen
masculin
Număr
singular
Plural
urlători
Articulat
urlătorul
Adjectiv provenit din verbul 'a urla'. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. Forme flexionare: urlător, urlătoare, urlători, urlătoare.