tandrețesubstantiv
tan-dre-țe
Definiții
substantiv feminin
1Sentiment de afecțiune, iubire și blândețe față de cineva; gingășie, duioșie.
„Mama îi vorbea cu tandrețe copilului speriat."
substantiv feminin
2Atitudine sau gest plin de delicatețe și căldură sufletească.
„Tandrețea din privirea lui a liniștit-o."
Gramatică
Substantiv feminin, singular; pluralul este tandreți. Articolul hotărât la singular: tandrețea. Se folosește frecvent în contexte emoționale.
Expresii și locuțiuni
a avea tandrețe — a simți afecțiune și grijă față de cineva
cu tandrețe — într-un mod blând și iubitor
Etimologie
Din slavonă (sau bulgară) 'tendrost' sau din verbul 'a tândăli'? De fapt, provine din slavul 'tendr' (blând, duios), influențat de românescul 'tânăr'? Mai probabil din slavona veche 'tendrostĭ' (blândețe).
Se scrie corect: Se scrie cu 'ț' după 'e', nu 'tandrete' sau 'tandrețe' (greșit). Atenție la diacritice: tandrețe, nu tandrete.