tămăduitoradjectiv
tă-mă-du-i-tor
Definiții
adjectiv
1Care vindecă, care aduce vindecare; care are puterea de a tămădui.
„Apa din izvorul tămăduitor i-a alinat durerea."
adjectiv
2Figurat: care alină suferințe sufletești sau morale, care aduce mângâiere.
„Vorbele ei calde au avut un efect tămăduitor asupra inimii mele."
Gramatică
Adjectiv derivat de la verbul 'a tămădui'. Se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat. Forme feminine: tămăduitoare (singular), tămăduitoare (plural).
Expresii și locuțiuni
putere tămăduitoare — capacitatea de a vindeca
Etimologie
Din verbul 'a tămădui' (a vindeca) + sufixul '-tor', moștenit din latină sau format în română.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ă' după 't' și după 'm': tămăduitor. Nu confunda cu 'tămâie' (substanță aromatică).