suplicaverb
su-pli-ca
Definiții
verb tranzitiv
1a ruga pe cineva cu insistență și umilință, adesea cu lacrimi, pentru a obține ceva
„Copilul suplica să mai stea puțin la joacă."
verb tranzitiv
2a cere ceva cu stăruință, a implora
„Ea suplica ajutorul trecătorilor."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La indicativ prezent: eu suplic, tu suplici, el/ea suplică. La perfect compus: am suplicat. Participiul: suplicat. Gerunziul: suplicând.
Expresii și locuțiuni
a suplica cu lacrimi — a ruga foarte insistent, plângând
Etimologie
Din franceză supplier, latină supplicare.
Se scrie corect: Se scrie cu 'u' după 's', nu 'suplica' cu 'i' după 'u' (greșit: 'suplica' cu 'i' după 'u'? De fapt, corect este 'suplica', cu 'u' și 'i' în ordinea corectă: s-u-p-l-i-c-a. Atenție la poziția lui 'i'.