smiorcăiverb
smior-că-i
Definiții
verb intranzitiv
1a scoate sunete slabe, întretăiate, de plâns sau de tânguire, de obicei cu vocea stinsă, ca un copil care se vaită
„Copilul se smiorcăia în pat, pentru că nu voia să doarmă."
verb reflexiv
2a se văita, a se tângui încet, cu plânsete ușoare, adesea pentru a obține ceva sau pentru a atrage atenția
„Nu te mai smiorcăi atâta, spune clar ce vrei!"
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu smiorcăi, tu smiorcăi, el smiorcăie / smiorcăiește (regional), noi smiorcăim, voi smiorcăiți, ei smiorcăie. Participiu: smiorcăit. Gerunziu: smiorcăind.
Expresii și locuțiuni
a se smiorcăi ca un copil — a se văita exagerat, fără motiv serios, ca un copil răsfățat
Etimologie
Formație onomatopeică, probabil din rădăcina 'smiorc-' care imită sunetul plânsului înfundat.
Se scrie corect: Se scrie cu 'smior' la început, nu 'smiorcăi' cu 'â' după 'c' – corect este 'smiorcăi' (cu 'ă' după 'c'). Atenție la diacritice: 'smiorcăi', nu 'smiorcai'.