panicăsubstantiv
pa-ni-că
Definiții
substantiv feminin
1Stare de teamă intensă și bruscă, care poate duce la comportamente iraționale sau necontrolate.
„Când a văzut fumul, panica a pus stăpânire pe toți elevii."
substantiv feminin
2Tulburare psihică caracterizată prin crize de anxietate acută, cu simptome fizice (palpitații, transpirație, senzație de sufocare).
„Medicul i-a explicat că panica poate fi tratată cu terapie și relaxare."
Gramatică
Forma articulată hotărât este 'panica', iar pluralul nearticulat este 'panici'. Se folosește frecvent în sintagma 'atac de panică'.
Antonime
calmlinișteseninătatestăpânire de sine
Expresii și locuțiuni
a intra în panică — a se speria foarte tare și a nu mai putea gândi clar
atac de panică — episod brusc de anxietate intensă, cu simptome fizice puternice
Etimologie
Din franceză panique, care provine din greacă panikon (de la Pan, zeul pădurilor, care provoca frică).
Se scrie corect: Se scrie cu 'c' și cu 'ă' la final: panică, nu 'panica' (fără diacritice). Atenție la plural: panici, nu 'panice'.