miruiverb
mi-ru-i
Definiții
verb tranzitiv
1A unge cu mir (ulei sfințit) în cadrul unui ritual religios, în special la botez sau la încoronare.
„Preotul l-a miruit pe copil în timpul slujbei de botez."
verb tranzitiv (figurat)
2A unge sau a freca cu o substanță unsuroasă (uneori cu sens ironic).
„Bunica miruia pâinea cu unt pentru micul dejun."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a citi). Participiul: miruit. Gerunziu: miruind. Imperfect: miruiam. Perfect simplu: miruii.
Expresii și locuțiuni
a-l mirui pe cineva — a-l lovi sau a-i trage o palmă (în limbaj familiar)
Etimologie
Din slavonă mîro (mir), prin intermediul grecescului myron.
Se scrie corect: Se scrie mirui, cu i după r, nu 'mirui' cu doi i. Atenție la forma de persoana a II-a: tu mirui.