minunaverb
mi-nu-na
Definiții
verb tranzitiv
1A umple pe cineva de admirație sau de uimire; a fermeca, a încânta.
„Peisajul de la munte ne-a minunat cu frumusețea lui."
verb reflexiv
2A se mira, a rămâne uimit sau surprins de ceva neobișnuit.
„Mă minunez cât de repede crește copilul."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La perfect simplu: minunai, minunași, minună. Participiul: minunat. Gerunziu: minunând.
Expresii și locuțiuni
a minuna lumea — a stârni admirația tuturor prin ceva ieșit din comun
Etimologie
Din slavă (veche) 'minuti' sau din latină 'minari' (a amenința), cu influență slavă; sensul a evoluat de la 'a amenința' la 'a uimi'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'u' după 'n', nu 'minuna' cu 'ă' sau 'minuna' cu 'i' la început. Atenție la diacritice: minuna (verb), nu minună (forma de persoana a III-a singular).