înmatriculaverb
în-ma-tri-cu-la
Definiții
verb tranzitiv
1A înscrie pe cineva sau ceva într-o listă, într-un registru oficial, de obicei la începutul unui an școlar sau pentru obținerea unui act.
„Părinții își înmatriculează copilul la școală în fiecare toamnă."
verb tranzitiv
2A înregistra un vehicul la autoritățile competente, atribuindu-i un număr de înmatriculare.
„Am înmatriculat mașina nouă la Serviciul de Înmatriculări."
Gramatică
Verb de conjugarea I, terminat în -a. La persoana a III-a singular, prezent: înmatriculează. Participiul: înmatriculat. Gerunziu: înmatriculând.
Expresii și locuțiuni
a se înmatricula — a se înscrie, a-și face actele de înregistrare
Etimologie
Din franceză immatriculer, care provine din latină medievală immatriculare, de la matricula (registru).
Se scrie corect: Se scrie cu 'în' la început și cu 'cu' după 'tri': în-ma-tri-cu-la. Nu confunda cu 'matriculă' (substantiv).