înfrângeverb
în-frân-ge
Definiții
verb tranzitiv
1A supune, a birui, a învinge pe cineva sau ceva, a pune capăt rezistenței.
„Armata a reușit să înfrângă inamicul."
verb tranzitiv
2A stăpâni, a-și reprima o pornire, o dorință, o emoție.
„A trebuit să-și înfrângă teama pentru a vorbi în public."
Gramatică
Verb de conjugarea a III-a. Forme: eu înfrâng, tu înfrângi, el înfrânge, noi înfrângem, voi înfrângeți, ei înfrâng. Participiu: înfrânt. Gerunziu: înfrângând.
Expresii și locuțiuni
a-și înfrânge firea — a-și controla impulsurile sau temperamentul
Etimologie
Din latină *infrangere, din frangere (a frânge).
Se scrie corect: Se scrie cu â după fr, nu cu î: înfrânge, nu înfrînge.