învingeverb
în-vin-ge
Definiții
verb tranzitiv
1A obține victoria asupra cuiva sau a ceva; a bate, a birui.
„Echipa noastră a învins adversarii în finală."
verb tranzitiv
2A depăși o dificultate, un obstacol sau o stare negativă.
„A reușit să-și învingă teama de a vorbi în public."
Gramatică
Verb de conjugarea a III-a. Participiul: învins. Gerunziu: învingând. Imperativ: învinge (singular), învingeți (plural).
Expresii și locuțiuni
a învinge obstacolele — a depăși dificultățile
Etimologie
Din latină *invincere, din in- + vincere (a învinge).
Se scrie corect: Se scrie cu â după n: învinge, nu 'invinge'.