impuneverb
im-pu-ne
Definiții
verb tranzitiv
1A obliga pe cineva să accepte sau să facă ceva; a pretinde cu autoritate.
„Profesorul a impus reguli stricte în clasă."
verb reflexiv
2A se face remarcat, a câștiga autoritate sau respect prin calități proprii.
„Ea s-a impus ca lider al echipei prin muncă și seriozitate."
verb tranzitiv
3A stabili o taxă, o contribuție sau o pedeapsă pe care cineva trebuie să o plătească sau să o suporte.
„Guvernul a impus noi taxe pentru întreprinderi."
Gramatică
Verb de conjugarea a III-a. Participiul este 'impus'. La perfect simplu: 'impusei', 'impuseși', 'impuse' etc. La imperativ: 'impune' (tu), 'impuneți' (voi).
Expresii și locuțiuni
a-și impune punctul de vedere — a face ca opinia proprie să fie acceptată de ceilalți
a se impune cu forța — a folosi puterea sau autoritatea pentru a fi ascultat
Etimologie
Din latină 'imponere' (a pune înăuntru, a impune), prin intermediul francezului 'imposer'.
Se scrie corect: Se scrie 'impune', nu 'impuune' sau 'inpune'. Atenție la grupul 'mp' – nu se pune 'n' înainte de 'p'.