împosesuiverb
îm-po-se-sui
Definiții
verb
1A pune pe cineva în posesia unui bun, a da cuiva stăpânirea asupra unui lucru; a învesti cu un drept de proprietate.
„Notarul l-a împosesuit pe moștenitor cu casa bunicilor."
verb reflexiv
2A intra în posesia unui bun, a deveni stăpân pe ceva.
„După mulți ani, s-a împosesuit de terenul familiei."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, conjugat cu auxiliarul 'a avea' la perfect compus. Participiul: împosesuit. Gerunziu: împosesuind. Se folosește frecvent cu pronume reflexiv 'se'.
Expresii și locuțiuni
a se împosesui de ceva — a intra în posesia unui bun, a și-l însuși
Etimologie
Din franceză 'emposséder' (după modelul latin 'possidere'), cu prefixul 'îm-' și sufixul '-ui'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'î' inițial și cu 's' dublu? Nu! Corect: 'împosesui' (cu un singur 's' după 'împo-'). Atenție la forma de participiu: 'împosesuit', nu 'împosesuit' cu 'ss'.