împăturaverb
îm-pă-tu-ra
Definiții
verb tranzitiv
1a îndoi sau a plia ceva (haine, hârtie, pânză) în mai multe straturi, pentru a ocupa mai puțin spațiu
„Împătura cămășile curate și le-a pus în dulap."
verb reflexiv
2a se strânge, a se ghemui, a se îndoi asupra sa
„Pisica s-a împăturit pe pernă și a adormit."
Gramatică
Verb de conjugarea I, persoana a III-a singular, indicativ prezent, forma de bază: a împătura. Participiu: împăturit. Gerunziu: împăturind.
Expresii și locuțiuni
a împătura mânecile — a se pregăti de muncă, a fi gata de acțiune
Etimologie
Din latină *implicatura, derivat din implicare (a îndoi, a împleti).
Se scrie corect: Se scrie cu â după m: împătura, nu împatura. Atenție la diacritice: împătura, nu impătura.