huiduiverb
hu-i-dui
Definiții
verb tranzitiv
1a manifesta dezaprobarea față de cineva sau ceva prin strigăte, fluierături sau alte zgomote; a huidui
„Publicul a început să huiduie arbitrul după decizia controversată."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, forma de infinitiv lung: huiduire. Participiul: huiduit. Gerunziul: huiduind.
Expresii și locuțiuni
a huidui pe cineva — a-și arăta nemulțumirea față de cineva prin zgomote și strigăte
Etimologie
Probabil de origine onomatopeică, imitând sunetele de dezaprobare.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ui' la final, nu 'hui-dui' cu cratimă. Atenție la forma de persoana a III-a: el huiduiește, nu 'huiduie'.