hăcuiverb
hă-cu-i
Definiții
verb tranzitiv
1a tăia în bucăți mici, a mărunți (carne, legume etc.) cu cuțitul sau cu toporul; a toca
„Bucătarul a hăcuit ceapa pentru supă."
verb tranzitiv
2a lovi sau a bate pe cineva în mod repetat și violent, a ciopârți
„L-a hăcuit cu bastonul până a căzut la pământ."
Gramatică
Verb de conjugarea a 4-a (tipul a citi). Forme: eu hăcuiesc, tu hăcuiești, el hăcuiește, noi hăcuim, voi hăcuiți, ei hăcuiesc. Participiul: hăcuit. Gerunziul: hăcuind.
Expresii și locuțiuni
a hăcui pe cineva în bătaie — a bate pe cineva foarte tare, lăsându-l rănit
Etimologie
Din bulgară hăkuja sau din turcă hakketmek, cu influență onomatopeică.
Se scrie corect: Se scrie cu 'ă' la început: hăcui, nu 'hacui' sau 'hăcui' cu 'â'.