curățiverb
cu-ră-ți
Definiții
verb tranzitiv
1a face să devină curat, a îndepărta murdăria, praful sau impuritățile de pe ceva
„Mama curăță legumele pentru supă."
verb tranzitiv
2a scoate coaja, semințele sau părțile necomestibile ale unui aliment
„Curăț merele înainte de a face plăcintă."
verb reflexiv
3a-și face curățenie în casă sau în alt spațiu
„Ne curățim camera în fiecare sâmbătă."
verb tranzitiv
4a elibera un loc de lucruri inutile sau de obstacole
„Am curățat podul de vechituri."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a (tipul a curăți). Forme la prezent: eu curăț, tu curăți, el curăță; perfect compus: am curățit; mai mult ca perfect: curățisem; viitor: voi curăți. Participiu: curățit. Gerunziu: curățind. Atenție: există și forma alternativă 'a curăța' (conjugarea I), dar 'a curăți' este mai frecventă în limba standard.
Expresii și locuțiuni
a-și curăța conștiința — a scăpa de remușcări, a se simți împăcat cu sine
a curăța pe cineva de bani — a lăsa pe cineva fără bani, a-l jefui
Etimologie
Din latină *colaticiare, derivat din colare (a strecura, a curăța), influențat de curat.
Se scrie corect: Se scrie cu â (nu cu î) după r: curăți, nu curîți. De asemenea, nu confunda cu 'curăț' (eu curăț) și 'curăță' (el curăță).