ciuguliverb
ciu-gu-li
Definiții
verb tranzitiv
1A mânca, a scoate cu ciocul (despre păsări) semințe, grăunțe sau alte bucăți mici de hrană.
„Vrăbiile ciugulesc firimiturile de pâine de pe jos."
verb tranzitiv
2A mânca puțin și cu poftă, alegând bucățele mici (adesea despre oameni, cu sens ușor ironic).
„A stat toată seara să ciugulească din farfurie, fără să se sature."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a. Forme: eu ciugulesc, tu ciugulești, el/ea ciugulește, noi ciugulim, voi ciuguliți, ei/ele ciugulesc. Participiul: ciugulit. Gerunziu: ciugulind.
Expresii și locuțiuni
a ciuguli din cineva — a critica pe cineva în mod repetat, a găsi cusururi.
Etimologie
Din bulgară sau ucraineană, probabil de la o rădăcină care imită sunetul ciugulitului.
Se scrie corect: Se scrie cu 'iu' după 'c', nu 'ciuguli' cu 'i' simplu. Atenție la forma de persoana a III-a: 'ciugulește' (nu 'ciuguleaste').