cârâitoradjectiv
câ-râ-i-tor
Definiții
adjectiv
1Care scârțâie sau produce un sunet ascuțit și neplăcut, asemănător cu cel al unei uși neunse.
„Scara veche era cârâitoare la fiecare pas."
adjectiv
2Care se plânge mereu, nemulțumit de toate; morocănos, cicălitor.
„Bunicul e cam cârâitor când vine vorba de vreme."
Gramatică
Adjectiv se acordă în gen, număr și caz cu substantivul. Forme de feminin: cârâitoare, plural: cârâitoare.
Expresii și locuțiuni
a fi cârâitor — a se plânge des, a fi mereu nemulțumit
Etimologie
Derivat din verbul 'a cârâi' (a scoate sunete ascuțite, a scârțâi) + sufixul '-tor'.
Se scrie corect: Se scrie cu 'â' după 'c' și după 'r', nu cu 'î' sau 'a'.