bâiguiverb
bâi-gu-i
Definiții
verb tranzitiv
1a vorbi incoerent, fără noimă, amestecând cuvintele; a bolborosi
„Bătrânul bâiguia ceva despre vremurile trecute."
verb intranzitiv
2a umbla fără țintă, a rătăci fără direcție
„Bâiguia pe străzi, pierdut în gânduri."
Gramatică
Verb de conjugarea a IV-a, forma de infinitiv: a bâigui. Participiul: bâiguit. Gerunziu: bâiguind. Conjugare: eu bâigui, tu bâiguiești, el/ea bâiguiește, noi bâiguim, voi bâiguiți, ei/ele bâiguie.
Expresii și locuțiuni
a bâigui în neștire — a vorbi fără oprire, incoerent, fără sens
Etimologie
Din slavă veche *bъlgati (a vorbi neclar), probabil înrudit cu 'bolborosi'.
Se scrie corect: Se scrie cu â după b, nu cu î: bâigui, nu bîigui. Atenție la forma de persoana a III-a: el bâiguiește, nu bâiguie.