zbuciumsubstantiv
zbu-cium
Definiții
substantiv neutru
1stare de neliniște, frământare sufletească sau tulburare interioară
„După atâta zbucium, a reușit în sfârșit să se liniștească."
substantiv neutru
2agitație, mișcare dezordonată, tulburare (adesea despre ape sau fenomene ale naturii)
„Zbuciumul mării în timpul furtunii era înfricoșător."
Gramatică
Se folosește mai ales la singular; pluralul este rar. Verbul corespunzător este 'a se zbuciuma'.
Expresii și locuțiuni
a fi în zbucium — a fi într-o stare de agitație sau neliniște
Etimologie
Din verbul 'a zbuciuma', probabil de origine expresivă, cu rădăcina 'zbuc-' (cf. 'a zbughi', 'a zbuciuma').
Se scrie corect: Se scrie cu 'zb' la început și 'cium' la final, nu 'zbuciun' sau 'zbuchium'. Atenție la diacritice: 'zbucium' (nu 'zbucium' fără ă).